APEL. ONU cere Ungariei să își revizuiască legislația privind refugiații

APEL. ONU cere Ungariei să își revizuiască legislația privind refugiații
APEL. ONU cere Ungariei să își revizuiască legislația privind refugiații. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 30/06/2020, 11:21

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR) a făcut apel la Guvernul Ungariei, condus de premierul Viktor Orban, să abroge modificările aduse sistemului de acordare a azilului din această țară, despre care susține că ar putea încălca legislația internațională.

Apelul agenției Organizației Națiunilor Unite vine în contextul în care, luna, trecută, Ungaria a decis închiderea așa-ziselor zone de tranzit pentru migranți, dar și înăsprirea regulilor privind acordarea de azil, ceea ce, practic, va duce la respingerea cererilor de azil, notează site-ul agenției de presă Reuters.

Potrivit noilor reguli, persoanele care își doresc să obțină azil trebuie acum să depună solicitările în acest sens la oficiile consulare ale Ungariei din statele vecine, nu la graniță, ca până acum.

„Această decizie i-ar putea expune pe solicitanții de azil riscului de returnare în țările de origine și riscului de a fi supuși unor tratamente inumane, ceea ce ar reprezenta o încălcare a Convenției din 1951, dar și alte documente internaționale privind drepturile omului pe care și Ungaria le-a semnat. Accesul pe teritoriul țării este o condiție esențială pentru ca aceste persoane să-și poată exercita dreptul de a solicita azil”, a anunțat UNHCR prin intermediul unui comunicat.

Reacția Guvernului de la Budapesta

Un purtător de cuvânt al Guvernului Ungariei a declarat că noile reglementări privind acordarea azilului le vor permite solicitanților de azil să-și depună solicitările într-o manieră mai bine reglementată.

„Imigrația ilegală încalcă legile din Ungaria și din Uniunea Europeană. Astfel, pentru a respecta opțiunea poporului Ungariei, vom continua să protejăm granițele Schengen de migrația ilegală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Budapesta.

UNHCR face apel la Guvernul Orban să renunțe la aceste modificări și să se asigure că sistemul de acordare a azilului din Ungaria este în concordanță cu legislația internațională privind drepturile omului.

În perioada de vârf a crizei europene a migrației din 2015, Guvernul Orban a ordonat închiderea granițelor de sud ale țării, blocând astfel o rută folosită la acea vreme de mii de migranți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău:...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
„În loc să facem nuntă, facem înmormântare”. Imagini dureroase de la înmormântarea Monicăi, tânăra de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc...
×